https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js

Tătăneasa, plantă din fitoterapeutica românească

De când s-a zvonit că ar avea efecte cancerigene, marilor firme de preparate din plante li s-a interzis până şi fabricarea nevinovatelor unguente. Suntem în faţa unui scenariu stupid. Folosită de sute de ani în medicina populară din ţara noastră, tătăneasa este, în realitate, o plantă-minune, o plantă cu virtuţi terapeutice de excepţie. Cu o condiţie: o administrare corectă, bazată pe dozaje care să elimine orice urmă de risc.

Tătăneasa, în medicina veche românească

În limba dacilor, tătăneasa se numea prodiarnela, fiind folosită încă de acum câteva mii de ani pentru tratarea rănilor şi a fracturilor, precum şi pentru diferitele acţiuni interne. De la daci se pare că a învăţat această plantă celebrul medic roman Dioscoride, care a inclus-o apoi în nu mai puţin celebrul său tratat “Materia medica”, în acest fel denumirea dată supravieţuind până în zilele noastre.

Poate nici o iarbă de leac nu a fost atât de preţuită şi iubită în popor ca tătăneasa, care, fără discuţie, intră în clasamentul primelor zece plante tămăduitoare folosite de români. Utilizarea tătănesei în scopuri terapeutice este menţionată de etnobotanişti, practic, în toate zonele ţării. Din Banat în Bucovina, din Oltenia în Transilvania, tătăneasa era principalul leac extern contra fracturilor, a scrântiturilor şi a plăgilor de toate felurile.

Pe cale internă, se administra contra herniei (dacă bolnavul voia să se tămăduiască repede, trebuia să mănânce turte din tărâţe amestecate cu rădăcini pisate de tătăneasă, să se încingă cu o legătură făcută cu tătăneasă şi pedicuţă, să se cruţe de la efortul fizic măcar 3-4 săptămâni). Ca vitalizant puternic (una din denumirile populare ale tătănesei este aceea de iarbă întăritoare), tătăneasa amestecată cu miere era dată celor bolnavi de tuberculoză (“hectica”) şi de astm (“suspin”). Decoctul de rădăcină era băut în loc de apă de bolnavii de gastrită hiperacidă şi de ulcer.

Legăturile cu tătăneasă erau folosite în Oltenia contra durerilor de cap, în Apuseni la scrântituri şi dureri de oase, în Nordul Moldovei în gastro-enterită, în Banat contra durerilor de stomac, splină, rinichi. Zeci de reţete cu tătăneasă au fost consemnate de către culegătorii de tradiţii populare, reţete care vom vedea că se regăsesc şi în medicina modernă.

Tătăneasa în terapia modernă

Studiile făcute în ultimele decenii au confirmat în cea mai mare parte ceea ce se ştia din medicina populară despre tătăneasă. S-a stabilit faptul că principiile active ale tătănesei favorizează cicatrizarea şi regenerarea rapidă a pielii şi a mucoaselor, sudarea rapidă a fracturilor, remisia tumorilor maligne şi benigne.

Alantoina, considerată actualmente cel mai important principiu activ al tătănesei, are efecte antiinflamatoare, antitumorale şi favorizează regenerarea ţesuturilor. Există foarte multe preparate externe (mai ales unguente) pe bază de tătăneasă, folosite pentru tratarea rănilor, tumorilor, nevralgiilor. Mai multe formule Plafar de ceaiuri includ tătăneasa ca plantă de bază în amestec.

Ceaiurile cicatrizant gastric, calmant gastric, folosite pe scară largă la noi în ţară vreme de 20 de ani, conţin tătăneasă şi sunt folosite pentru tratarea gastritei hiper-acide şi a ulcerului. Pentru uz extern, tătăneasa este cea mai folosită plantă din ultimii 10 ani (la nivel mondial), existând peste 200 de preparate farmaceutice pe baza ei.

Reţete cu tătăneasa

Pulbere de tătăneasă

Rădăcinile uscate se macină fin cu râşniţa de cafea; dacă mai rămân bucăţi nemăcinate, se face o cernere. În principiu, doza la adulţi este de o linguriţă de trei ori pe zi. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 minute, apoi se înghite cu puţină apă. La copiii între 2 şi 12 ani, doza se înjumătăţeşte, iar la copiii sub 2 ani se reduce la o treime. Tratamentul intern cu tătăneasă se face vreme de maximum două luni, după care se face o pauză de 14-21 de zile.

Macerat la rece de tătăneasă

La o cană de apă se pun 2 linguriţe de rădăcină de tătăneasă, măcinată cu râşniţa electrică de cafea. Se lasă 8-10 ore la macerat, după care se filtrează. Se obţine un lichid uşor vâscos, puternic emolient, cu efecte cicatrizante şi calmante gastrice, expectorante – deosebite. Se beau 2-3 căni de macerat la rece pe zi, de obicei pe stomacul gol.

Decoct de tătăneasă

Se fierb 2 linguriţe de pulbere de tătăneasă într-o jumătate de litru de apă (două căni) timp de 5 minute, după care se lasă să se răcească şi apoi se filtrează. Se amestecă jumătate de litru de decoct astfel obţinut cu încă jumătate de litru de macerat la rece. Preparatul obţinut se bea în 3-4 reprize zilnic, pe stomacul gol.

Tinctură de tătăneasă

Se pun 20 linguri rase de pulbere de tătăneasă (obţinută prin măcinare cu râşniţa electrică de cafea) într-un vas; se adaugă apoi alcool de 750 (trei părţi alcool alimentar de 960 şi o parte apă), atât cât să cuprindă pulberea şi să rămână o peliculă de alcool de 4-5 cm deasupra. Se lasă la macerat vreme de 10 zile, apoi se stoarce şi se filtrează. Se ţine în sticluţe mici, închise la culoare.

Alifie de tătăneasă

Cea mai bună alifie de tătăneasă se obţine casnic, pe suport de unt şi ceară de albine. Se pune un pachet de unt într-o oală şi se fierbe pe foc de intensitate medie, înlăturându-se spuma din când în când. După 15-20 de minute, nişte sedimente închise la culoare se depun pe fundul cratiţei, iar untul rămâne limpede. Atunci se ia de pe foc şi se trece untul încins, limpede (fără vreun sediment de pe fund) într-o altă oală curată, în care se adaugă şi un bob de ceară de albine de mărimea unei alune, după care se amestecă bine. Atunci când amestecul de unt limpezit şi ceară este gata să se întărească, se adaugă 3-4 linguri cu vârf de pulbere de tătăneasă, obţinută prin măcinare, urmată de cernere cu sita pentru făină albă. Se amestecă până la omogenizare completă, după care se lasă să se răcească şi se păstrează în frigider. Cu această alifie se ung locurile afectate, de 2-3 ori pe zi.

Câteva din bolile care se vindecă cu tătăneasa

CANCER – Tătăneasa este un adjuvant preţios pentru mai multe forme de cancer, cum ar fi cancerul la intestin, prostată şi stomac, în care s-au obţinut rezultate spectaculoase. Se administrează decoctul, 1-3 căni pe zi, pe stomacul gol, în 3-4 reprize, din care una obligatoriu dimineaţa, la trezire, înainte de a mânca sau a consuma altceva. În tratamentul cu tătăneasă al cancerului este strict necesar să nu se consume carne, zahăr, alimente cu conservanţi, prăjeli. Regimul alimentar va fi compus din minimum 50% crudităţi. Se fac cure de patru săptămâni, cu 12 zile pauză. Pe ansamblu, tratamentul durează şase luni. Acelaşi tratament ne-a fost semnalat ca fiind valabil pentru cancer la ficat, fibrom uterin, polipi stomacali.

GASTRITĂ HIPERACIDĂ şi ULCER – În aceste afecţiuni, un tratament intern de 2-4 săptămâni cu pulbere de tătăneasă este cu adevărat miraculos. Principiile active ale tătănesei protejează şi ajută la refacerea pereţilor stomacului, alină durerea şi reduce frecvenţa puseelor de gastrită, până la vindecarea completă. Se ia o linguriţă de pulbere de rădăcină de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Dacă vreţi să obţineţi rezultate şi mai bune, puneţi la fiecare doză de tătăneasă câte o jumătate de linguriţă rasă, dintr-o plantă calmantă, cum ar fi florile de tei sau de salcâm.

DURERI DE GÂT, BRONŞITĂ, BOLI PULMONARE TRENANTE – Se ţine în gură o bucăţică de rădăcină de tătăneasă, sugând-o ca pe o bomboană (pentru o eficienţă mai mare, poate fi folosită direct pulberea de tătăneasă, care este mult mai solubilă). În acest fel, se extrag principii active care regenerează epiteliul, calmează tusea, favorizează expectoraţia şi grăbesc vindecarea. Acelaşi tratament este deosebit de eficient în tusea seacă şi iritantă, în faringite şi amigdalite acute şi cronice.

Utilizări externe:

Cancer de piele, plăgi şi aluniţe cu risc de malignizare. Se aplică tinctură de tătăneasă de 3-4 ori pe zi pe locul afectat. Pentru a spori aderenţa acestui extract pe ţesutul tratat, se adaugă în el câteva picături de tinctură de propolis. Tinctura se picură cu o pipetă, “scăldând” bine toată suprafaţa tratată, de mai multe ori, până ce pe locul afectat se formează o peliculă groasă. (Recomand în cunoştinţă de cauză eficienţa tincturii pe care am folosit-o şi eu, cu succes, în vindecarea unei aluniţe pe cale de a se canceriza.)

Entorse, luxaţii şi fracturi – Pe entorse şi luxaţii se aplică comprese cu tinctură de tătăneasă sau se face un masaj foarte uşor cu alifie de tătăneasă. Prin acest tratament făcut zilnic, vreme de măcar o săptămână, perioada de vindecare se scurtează cu până la jumătate.

Hemoroizi – Se aplică pe locul afectat, de două ori pe zi alifia de tătăneasă, al cărei mod de preparare a fost descris mai sus.

Arsurile de gravitate mică, rănile, rănile vechi ori care se vindecă greu, cicatricele inestetice se tratează eficient prin pensulări cu tinctură sau, când nu este suportat alcoolul, cu decoct de tătăneasă, făcute de două ori pe zi pe locul afectat.

Răni de pe colul uterin – Cu ajutorul irigatorului se fac spălături zilnice cu decoct de tătăneasă. După introducerea decoctului, bazinul se ţine mai ridicat decât trunchiul, aşa încât lichidul să ajungă în profunzime. Pentru o mai mare eficienţă, la decoctul obţinut după metoda prezentată mai sus se adaugă două linguri cu iarbă de coada-şoricelului. Tratamentul durează timp de două săptămâni.

În tratamentul bolilor venerice, tătăneasa este un ajutor preţios, deoarece grăbeşte vindecarea şi favorizează acţiunea altor plante. De exemplu, tătăneasa are o acţiune potenţatoare pentru rostopască, aceasta fiind un remediu preţios în tratamentul vegetaţiilor veneriene (produse de papilomavirusuri) şi al herpesului. Pentru igiena obişnuită a organelor genitale, decoctul de tătăneasă este de preferat altor soluţii, deoarece nu distruge flora normală. Decoctul de tătăneasă este şi un anticandidozic puternic.

Tătăneasa – un pericol?!

În ultimii ani se vehiculează ideea că anumite plante medicinale tradiţionale, printre care la loc de “frunte” se află tătăneasa, ar avea efecte cancerigene. Argumentele aduse în discuţie sunt următoarele:

1. Animalele furajate cu cantităţi mari de tătăneasă au avut tulburări hepatice, unele au prezentat chiar tumori hepatice.

2. Au fost izolaţi anumiţi compuşi ai tătănesei – aşa-numiţii alcaloizi pirolizidinici -, ai căror efecte mutagene şi cancerigene au fost demonstrate prin teste de laborator. În baza acestor două fapte, s-a făcut o adevărată campanie prin care s-a susţinut că “tătăneasa este cancerigenă”.

O campanie care însă nu “stă în picioare” atunci când se pun câteva întrebări:

1. Care au fost dozele, calculate pe kilogram-corp, administrate animalelor din experimente? – Dacă a fost administrat 1 g de tătăneasă/kilogram-corp, animalelor furajate cu tătăneasă din experimentele menţionate, atunci acest fapt nu are nici o validitate din punct de vedere al medicinii umane. Aceasta, deoarece în acest caz ar trebui să-i administrăm unui adult cu greutate normală 75 g de tătăneasă (o pungă şi jumătate de la Plafar!) pe zi, aşa încât să apară efectele cancerigene menţionate.

2. De ce sunt trecute sub tăcere substanţele anticancerigene din tătăneasă? – Desprinşi de “contextul” plantei ca întreg, planta care conţine zeci şi sute de substanţe active, într-adevăr alcaloizii în cauză ar putea avea efect cancerigen. “Problema” este că nu sunt administraţi alcaloizii simpli, ci planta întreagă, plantă care conţine principii active cu efecte antitumorale foarte puternice.

3. Care este gradul de intensitate al presupusei acţiuni cancerigene a tătănesei? Singura referire cât de cât precisă pe care o găsim în literatura noastră despre gradul de toxicitate al tătănesei este în cartea lui Mark Mayell – “Ghid naturist de prim-ajutor” (Editura “Colosseum” 1996), în care se afirmă: “În cercurile fitoterapeutice internaţionale, se sugerează că potenţialul cancerigen al unei ceşti de ceai de tătăneasă este mai scăzut decât al unui suc îndulcit cu zaharină”.Vă lăsăm să trageţi concluziile.

4. Presupunând că tătăneasa ar fi, într-adevăr, o plantă cancerigenă, ar fi trebuit ca accidentele provocate de folosirea ei să fie popularizate la nivel mondial. Unde sunt statisticile privitoare la bolile sau mortalitatea provocate de utilizarea internă a tătănesei? Ele nu există! Din ‘85, când au luat naştere curentele de opinie “anti-tătăneasă”, nu a apărut şi, probabil, nu va apărea vreodată vreun studiu statistic care să arate că tătăneasa utilizată în doze normale este cancerigenă şi mutagenă.

Este foarte posibil să apară însă studii statistice care să arate că tătăneasa este un… anticancerigen redutabil. Asta, da! Ca şi în cazul altor plante puternice: spânz, năprasnic, rostopască, mărul-lupului, problema constă în dozaj, deci în modul de administrare, lucru valabil şi pentru multe dintre medicamentele de sinteză, care conţin în ele procente mult mai mari de nocivitate, decât nevinovata tătăneasă.

De altfel, marile concerne farmaceutice recurg la mijloace din ce în ce mai sofisticate şi bizare pentru a-şi vinde produsele, subminând cât pot mijloacele naturale, care sunt mult mai ieftine, accesibile şi într-o diversitate care în mod normal ar anula orice concurenţă. Ştim, desigur, că timpul va scoate adevărul la iveală, dar acest timp trece în defavoarea celor în suferinţă.

rețete leacuri

Leave a Reply

%d bloggers like this: