https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js

GENŢIANA şi CERENŢELUL, plante medicinale miraculoase

Aţi fost în pădure în luna noiembrie? Dacă nu, atunci ar trebui să o faceţi. Deşi pare greu de crezut, la sfârşitul „mohorâtei” toamne, natura este de o frumuseţe uimitoare. Ultimele frunze se cern în lumina aurie a soarelui dezvelind trunchiurile copacilor în toată puterea şi frumuseţea lor, în vreme ce tăcerea pădurii vesteşte somnul de iarnă. Arse de brumele dimineţii, aproape toate plantele s-au oprit din vegetaţie, trăgându-şi seva şi întreaga vitalitate înspre rădăcini. E vremea lor! Vremea celor mai puternice leacuri ascunse în adâncul pământului.

Cerențelul(Geum urbanum)

Trecem pe lângă el de zeci de ori, fără să ştim că este o plantă medicinală şi încă una de prim rang. Cerenţelul are nişte flori mici, galbene, cu cinci petale, este înalt de nici jumătate de metru, iar frunzele sale sunt dinţate. Rădăcina este puternică, perenă (dormitează iarna în pământ, reînviind odată cu primăvara) şi – foarte interesant – are un miros care aduce aminte de cuişoare, datorită unei substanţe volatile pe care o secretă ambele specii.

Este extrem de răspândit, crescând în masă la adăpostul umbros al pădurii, dar şi pe marginile de drumuri, pe lângă casă ori pe locurile virane. Se culege de la el rădăcina (rizomul), care se scoate toamna, în noiembrie, când are maximum de principii active. Rizomii se dezgroapă, se spală rapid în curent de apă rece, se despică în două sau în patru şi se usucă în strat subţire, în locuri lipsite de umiditate şi bine aerisite.

Atunci când rădăcinile capătă o consistenţă lemnoasă şi devin casante, rupându-se cu un pocnet sec, procesul uscării s-a încheiat. Rizomii de cerenţel se păstrează în săculeţe de hârtie, în locuri curate şi lipsite de umiditate.

Iată, în continuare şi câteva utilizări terapeutice ale lor:

Faringită, amigdalită, bronşită cronică – se ia de trei ori pe zi câte o jumătate de linguriţă rasă de pulbere de cerenţel. Tratamentul durează minimum 2 săptămâni în bolile acute şi 6 săptămâni în cele cronice, având efecte puternic antibiotice, astringente (reduce catarul) şi tonice.

   Depresie psihică, melancolie, astenie fizică şi psihică – zilnic se administrează două căni de infuzie combinată de cerenţel. Se fac cure de şase săptămâni, cu două săptămâni de pauză. Cerenţelul este un stimulent blând, dar puternic al sistemului nervos central, iar aceste cure au o intensă acţiune tonică psihică, favorizând recăpătarea tonusului interior şi a bunei dispoziţii.

Infecţii intestinale, dizenterie (adjuvant), diaree – se iau patru linguri de pulbere de rădăcină de cerenţel pe zi, până la eliminarea afecţiunii. Rădăcina de cerenţel are efecte antibacteriene, este un astringent excelent şi în plus, ajută la menţinerea vitalităţii pacientului. Atunci când diareea sau dizenteria este însoţită şi de o puternică deshidratare, se face o infuzie combinată din cerenţel şi coada-racului (Potentilla anserina), în părţi egale (1 linguriţă din fiecare, la o cană de apă), din care se beau 3-4 căni pe zi.

Boala canceroasă – se administrează câte o jumătate de linguriţă de pulbere sau jumătate de pahar de infuzie combinată de cerenţel, cu treizeci de minute înainte de masă. Această plantă este foarte utilă ca adjuvant în cancer, eliminând anumite tulburări conexe cu el. Astfel, cerenţelul ajută la recăpătarea apetitului alimentar, amplifică procesele de asimilare, oprind scăderea în greutate, împiedică apariţia deranjamentelor intestinale (la care sunt predispuşi, mai ales cei care ţin regimuri de crudităţi). În plus, ajută la menţinerea tonusului fizic şi, mai ales psihic, element de maximă importanţă la bolnavii de cancer.

Hemoragie uterină, adjuvant în hemoragiile interne – se ia o doză de şoc de 2-3 linguriţe de pulbere de cerenţel, după care se continuă cu administrarea a câte o linguriţă de pulbere de patru ori pe zi, vreme de 4-5 zile. Cerenţelul reduce sângerările prin micşorarea calibrului vaselor sanguine, ajută la combaterea anemiei produse de hemoragii, menţine tonusul fizic, eliminând într-o mare măsură senzaţia de slăbiciune care apare după hemoragii

APLICAŢII EXTERNE

Afte bucale, gingivite, stomatite – se fac de 3-4 ori pe zi clătiri ale gurii cu infuzie combinată de cerenţel. Tratamentul durează 6-12 zile şi are o acţiune antiinfecţioasă, cicatrizantă şi regenerativă epitelială.

Dureri de dinţi – se pune pe dinte un tampon de vată impregnat cu tinctură de cerenţel, care se ţine vreme de cinci minute. Are efecte anestezice, eliminând durerea pentru o perioadă de 15-30 de minute.

Dureri musculare – se face un masaj uşor al zonei afectate cu tinctură de cerenţel, vreme de 10 minute, după care se aplică alifie de arnică sau de tătăneasă.

Medicina populară: despre cerenţel se spune că îi ajută să îşi recapete puterile pe cei care au fost multă vreme bolnavi, pe cei care au fost deocheaţi sau care sunt sub influenţa unui farmec sau al unui blestem. Tot despre cerenţel se spunea că „ajută omul să-şi recapete tăria, atât cea trupească, cât şi cea sufletească”.

De aceea, vracii îl dădeau ca fiertură sau plămădit în rachiu, pentru toate beteşugurile care slăbeau trupul şi sufletul. Chiar pentru întărirea oaselor se dădea cerenţel vreme de şapte săptămâni la rând, împreună cu rădăcina de fierea-pământului (genţiană) şi iarbă de coada-şoricelului.

Gențiana(Genţiana cruciata)

Numele îi vine din Antichitate, de la Gentius, regele Iliriei, care a descoperit şi a menţionat pentru prima oară într-un tratat această plantă medicinală. De mai bine de două mii de ani, genţiana este folosită în toată Europa ca tonic amar, ca anti-toxic şi stimulent al funcţiilor ficatului.

În medicina populară românească, ocupă un loc de cinste, fiind denumită de către vindecătorii populari din nordul ţării „căpitanul buruienilor de leac”. Este folosită ca tonic digestiv şi al întregului organism, precum şi ca remediu împotriva diferitelor otrăviri. Are tulpinile lungi, de până la jumătate de metru, şi arcuite, flori superbe – albastru-mov, rădăcinile sunt lungi ca nişte fire şi extrem de amare, motiv pentru care planta mai este numită la noi şi fierea-pământului.

Se recoltează la fel ca şi cerenţelul, în noiembrie, prin dezgropare. Uscarea şi condiţionarea rădăcinii acestei plante se face întocmai ca şi la cerenţel.

Iată în continuare câteva utilizări terapeutice ale genţianei:

Crize biliare, dischinezie biliară, prevenirea litiazei biliare – se administrează rădăcină de genţiană sub formă de tinctură, din care se ia câte o linguriţă, diluată într-un sfert de pahar de apă, de 3-4 ori pe zi. Cele mai bune momente pentru administrare sunt dimineaţa, imediat după trezire şi cu un sfert de oră înaintea meselor principale

Boli de ficat – rădăcina de genţiană are efecte tonice hepatice, adică stimulează funcţia şi ajută la regenerarea celulei hepatice, inhibă – conform unor studii recente – dezvoltarea virusurilor care afectează ficatul. Se administrează contra hepatitei cronice şi acute, contra sechelelor post-hepatice. De regulă, se administrează sub formă de pulbere, din care se ia o jumătate de linguriţă de 3-4 ori pe zi, în cure de 6-12 săptămâni.

Balonare, dispepsie, constipaţie atonă – rădăcina acestei plante excepţionale conţine un principiu activ numit amarogentina, care este considerată cea mai amară substanţă din lume. Ea stimulează foarte puternic secreţia şi eliberarea sucurilor gastrice şi a bilei necesare procesului de digestie, stimulează peristaltismul, eliminând majoritatea tulburărilor digestive. Se fac cure de câte 3-6 săptămâni cu macerat la rece de genţiană, din care se ia câte un sfert de pahar de patru ori pe zi, de preferinţă cu un sfert de oră înainte de masă.

Indigestii frecvente, gastrita hipo-acidă – un studiu german condus de dr. Franz Goetzl a arătat că tinctura de genţiană măreşte simţitor puterea de digestie şi elimină senzaţia de greutate în stomac sau de greaţă de dinainte şi de după masă. Se administrează o linguriţă de tinctură de genţiană diluată în puţină apă, cu 10-15 minute înainte de fiecare masă.

Lipsa poftei de mâncare la copii – se pun 10-15 picături de tinctură de genţiană într-o linguriţă de miere şi se administrează cu un sfert de oră – douăzeci de minute înainte de a mânca. Acest remediu simplu va declanşa prompt o poftă de mâncare sănătoasă.

Hipotiroidie şi tulburări conexe – se administrează tinctură de genţiană ca adjuvant în tratamentul acestei afecţiuni, câte o linguriţă de patru ori pe zi, în cure de trei luni, cu 15-30 zile de pauză. Are puternice efecte de stimulare a metabolismului şi favorizează – se pare – secreţia normală de hormoni tiroidieni.

O APLICAŢIE EXTERNĂ:

Leziuni ale pielii cu risc de malignizare – se pun zilnic cataplasme cu rădăcină de genţiană preparate astfel: se ia pulberea de rădăcină şi se pune într-un vas în care se adaugă progresiv apă călduţă, amestecând continuu, până se formează o pastă. Se înveleşte în tifon şi se aplică pe locul afectat, unde se ţine vreme de 1-3 ore.

Medicina magică: rădăcina de genţiană împreună cu cea de angelică scot – se spune – răul din trup şi din suflet. Despre Pintea Viteazu se spunea că purta mereu cu el o ploscă umplută cu plămădeala celor două rădăcini, pe care o folosea contra „răului la inimă”. Se credea, chiar, că rădăcina de genţiană administrată nouă sau şapte zile la rând are proprietăţi exorcizante, scoţând demonii care produc feluritele boli, precum şi orice rău din trup.

Modul de preparare al rădăcinilor

Macerat la rece Se pun două linguriţe de pulbere de rădăcini (obţinută prin măcinarea cu râşniţa electrică de cafea) într-un pahar (200 ml) de apă şi se lasă vreme de 8-10 ore la temperatura camerei, după care se strecoară. Se consumă 1-3 pahare pe zi din acest macerat, întotdeauna pe stomacul gol, cu minimum 15 minute înainte de masă. În funcţie de afecţiunea tratată, cura cu astfel de macerate durează 3-6 săptămâni.

Infuzie combinată Se pun două linguriţe de pulbere de rădăcină într-un pahar de apă şi se lasă să macereze vreme de 6-8 ore la temperatura camerei, după care se strecoară. Extractul obţinut se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă un pahar de apă, după care se lasă să se răcească. În final, se combină cele două extracte, iar preparatul obţinut se va administra pe parcursul unei zile.

Tinctură Se pun într-un borcan douăzeci de linguri de pulbere de rădăcină, care se acoperă cu alcool alimentar de 50 de grade, amestecând continuu. Când întreaga masă de pulbere a fost acoperită, rămânând deasupra un strat de alcool de două degete, se închide ermetic borcanul şi se lasă conţinutul la macerat vreme de 12 zile, după care se strecoară. Extractul obţinut se pune în sticluţe mici, închise la culoare şi se păstrează vreme de maximum 2 ani. Se administrează de regulă o linguriţă de 4 ori pe zi, în tratamente de 1-3 luni.

 

rețete leacuri

Leave a Reply

%d bloggers like this: